Soarbe-mi sufletul, plin de amărăciune

Căci tu m-ai adus la deșertăciune.

Am ros oasele vechiului meu sine,

Hain om, mă vezi în a mea goliciune.

Ce-a mai rămas din mine atârnă,

De-o reînnoire abrupta, crudă.

Am mucegăit așteptându-te în rugă,

Dar tu ai pângărit ce-mi era nepătat.

Mi-am îngropat singură cavoul,

Încercând să acopăr ecoul

Care încă spera,

​​​​​​​Care încă te chema.

Cavou pentru doi