Sunt o poveste invizibilă

care se tot înmoaie total în cerneală

pătând totul în jur pentru a fi observată,

așa că trăiesc într-o casă cu ușile albastre.

Pielea mea de hârtie se subțiază în fiecare an

dar, prin crăpăturile dobândite,

văd mai clar peisajul care sucombă sub lupta ce l-a pustiit.

Mă afund iar în cerneală

după ce am eliberat toți caii pe care puteam să urc

pentru că (nu) erau impermeabili la suferință.

Cerneală