Pământul geme de necredință

Zdrobindu-și scutul de suferință.

Suflete îndurerate suspină în gol

Dar nimeni nu le alină al lor dor.

Armură de oțel a umanității...

Oare unde am greșit dreptății?

Cu ce sunt ei de vină?

În lupta nepromisă sângelui lor.

E prea târziu oare,

Să răscumpărăm acel fior?

Vom alege să ne întoarcem la sămânța noastră,

Sau vom goni ce ne aduce mai aproape de a noastră mamă?

Zbuciumul Pământului